UPDATE 16:00: Meciul a fost amanat! Jucatorul Crepulja este depistat POZITIV!
UPDATE 13:59: Fotbalistul Astrei care a fost testat în această dimineaţă este Crepulja. Decizia DSP şi rezultatul testării vor ajunge în jurul orei 16. Dacă fotbalistul este depistat pozitiv, partida se va amâna.
UPDATE 13:30: Meciul este în pericol şi este posibil să nu se mai joace! Un jucător de la Astra este suspect COVID-19 după ce s-a simţit rău şi are febră. Fotbalistul a fost testat de urgenţă, dar încă nu au venit rezultatele.
În această seară, de la ora 21:30, Oltenii noştri joacă împotriva lui Astra Giurgiu, într-un meci crucial pentru lupta la titlu.
Acest meci este de foc pentru Universitatea Craiova, în condiţiile în care Alb-Albastrii sunt la doar 2 etape de aducerea unui nou titlu în Bănie după o pauză de 29 de ani. În schimb, Astra Giurgu nu mai are nicio miză pentru ultimele etape, după ce au fost anunţaţi că nu au primit licenţa pentru Cupele Europene.
În acest sezon regulat, Astra şi Craiova şi-au împărţit punctele, fiecare s-a impus pe teren propriu cu 1-0, iar în Play-off, oltenii au câştigat meciul tur cu 2-1.
O veste tristă pentru Olteni, este că Nicușor Bancu, căpitanul echipei, este suspendat, iar Cristiano Bergodi nu poate conta pe fundasul stanga. Statistic nu arată deloc bine pentru Craiova, fără Bancu nu au reuşit decât o victorie din 5 partide jucate.
Leii noştri sunt în continuare pe primul loc în Liga 1, chiar dacă, CFR Cluj, ocupanta locului secund, a învins aseară pe FC Botoşani, scor 1-0, după un penalty inexistent. Universitatea Craiova se află la un punct distanţă de Clujeni, iar ambele echipe au 8 meciuri disputate în Play-off
Echipe probabile
- Astra Giurgiu: Lazăr – Simion, Graovac, Dandea, Radunovici – Ioniţă, Şerban, Crepulja, Radut – Budescu – Alibec
- Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vladoiu, Cosici, Acka, Vatajelu – Nistor, Mateiu, Cicaldau – Barbut, Koljic, Mihăilă