O ambulanță care transporta un pacient cu Covid-19 a căzut de pe un pod în comuna Bălești din Gorj. Potrivit primelor informații este vorba despre o ambulanță care face parte din Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți.
În autospecială se afla personal medical și un pacient cu coronavirus. Starea șoferului încă nu se cunoaște. polițiștii de la fața locului au deschis o anchetă ca să descopere împrejurările în care s-a petrecut accidentul. În accident a fost implicat o mașină înmatriculată în Gorj.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare . În urma accidentului au rezultat 4 victime conștiente, este vorba de cei trei membrii a personalului medical și pacientul. Toate victimele prezintă leziuni. Echipajele venite la locul accidentului au acordat primul ajutor victimelor, acestea au fost transportate la UPU Târgu Jiu.
[ajax_load_more loading_style=”blue” post_type=”post” button_label=”Alte stiri”]