„…în ultimii ani am ieșit la vot și am fost nevoit să aleg răul cel mai mic și să votez împotriva unuia dintre candidați, nu pentru că îl simpatizam pe cel ales”

0
1200

Continuăm seria interviurilor politice, cu cel adresat domnului Alin-Ionuț Chimigeru, care candidează pentru Camera Deputaților – Dolj, la alegerile din 6 decembrie 2020.

Acesta ne-a invitat la sediul central al partidului PPU-sl, situat pe strada Vasile Alecsandri, Craiova, unde a răspuns întrebărilor adresate de către echipa “Gazeta Olteniei”.

Reporter: Am dori să ne spuneți câteva lucruri despre dumneavoastră cât și despre experiența profesională.

Alin-Ionuț Chimigeru: Bună ziua! Mă bucur că ne aflăm astăzi aici și că vă pot impărtăși gândurile și proiectele mele. Am 30 de ani, sunt născut și crescut în Craiova. Sunt absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, unde am studiat Contabilitate și Informatică de Gestiune. De asemenea, în cadrul aceleiași facultăți am urmat și programul de masterat “Audit și Management Financiar-Contabil”. Încă din ultimul an de facultate am fost angajat în cadrul uneia dintre cele mai mari firme de contabilitate din Craiova, pe postul de economist, pe o perioadă de 5 ani. Din 2016 am decis să imi deschid propria firmă de IT și marketing online, o veche pasiune de-a mea. Ca antreprenor, caut tot timpul să fiu primul în ceea ce fac. Sunt o fire ambițioasă și deschisă la nou.

Reporter: Ce v-a determinat să intrați în politică?

Alin-Ionuț Chimigeru: Am decis să intru în politică, dezamăgit fiind de actuala clasă politică. De asemenea, am fost motivat și de faptul că în ultimii ani am ieșit la vot și am fost nevoit să aleg răul cel mai mic și să votez împotriva unuia dintre candidați, nu pentru că îl simpatizam pe cel ales. Consider că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar ultimii 30 de ani ne-au demonstrat că este nevoie de o altă generație de politicieni, care să producă o reală schimbare. Au trecut 30 de ani, care, după părerea mea, au trecut în defavoarea noastră, a românilor.  Încurajez tinerii să se implice în politică, indiferent de culoarea partidului ales. Putem reforma partidele politice și înlătura baronii locali, formând grupuri de tineri în interiorul partidelor, care să nu mai accepte modul actual de a face politică. Trebuie să fim mai aproape de oameni, să facem politică pentru oameni, numai așa putem crea o Românie pe care toți ne-o dorim.

Reporter: De ce PPUsl și nu un alt partid?

Alin-Ionuț Chimigeru: Am ales acest partid deoarece am întâlnit o echipă frumoasă, cu oameni ambițioși și deschiși. Inițial am colaborat cu PPUsl filiala Dolj în calitate de furnizor de servicii de marketing, în cadrul unei campanii electorale. Ulterior am îmbrățișat ideologiile partidului, care rezonează cu principiile si modelele mele de viață. De exemplu, “Demnitate, Onoare, Curaj” consider că sunt trei calități pe care orice om politic ar trebui sa le dețină. “Credință în România!” ne îndeamnă să fim uniți, să renunțăm la conflicte și dezbinări, pentru că numai împreună putem reuși.

Reporter: Care sunt prioritățile strategice ale programului propus de PPUsl?

Alin-Ionuț Chimigeru: Prioritățile strategice sunt investițiile în agricultură și în industria alimentară, proiecte de infrastructură cu anvergură europeană, informatizarea sistemului național de educație, și, nu în ultimul rând, restabilirea coeziunii sociale și consolidarea demnității naționale.

În incheiere, aș dori să vă las cu câteva rânduri adresate de către Președintele PPUsl, domnul Av. Daniel Ionașcu, un om pe care, eu, personal, îl apreciez și îl respect.

„După 30 de ani de răzbunări și conflicte, sub amenințarea pandemiei și a unei crize economice care nu iartă pe nimeni, noi, umaniștii, credem că a venit, în sfârșit, vremea să renunțăm la neîncredere și ură! Să avem credință în România!

Să ne unim, nu să ne răfuim. Să fim puternici împreună, nu slabi separat. Să ne recuperăm demnitatea, onoarea și curajul. Să ne reamintim că adversarii politici nu sunt dușmani de moarte, ci frați de sânge. Români de-ai noștri. Și să avem credință în România!

Pe 6 decembrie putem alege umanismul care ne unește, în locul dezumanizării care ne separă!

A venit momentul să promovăm în Parlament români serioși, puternici, competenți și partide care au soluții reale pentru a asigura demnitatea și prosperitatea națiunii române, nu a unor grupuri de interese. A venit momentul să reprezentăm, în forul democrației, principiile, valorile și soluțiile umaniste.

Pentru fiecare dintre domeniile esențiale din programul nostru politic, am identificat măsuri și direcții de acțiune concrete, care pot conduce, în următorii patru ani, la dublarea Produsului Intern Brut, la refacerea coeziunii sociale și a încrederii românilor în instituțiile fundamentale ale statului, la asigurarea unui sistem de educație cu adevărat performant, capabil să asigure un viitor demn și prosper pentru națiunea română.

Avem credință în România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here