O jurnalistă TV a descoperit tumora CANCEROASĂ cu ajutorul unei telespectatoare! Mail-ul care i-a salvat viața
Cum a aflat jurnalista TV că are cancer ? „O să-i fiu mereu recunoscătoare telespectatoarei pentru că mi-a scris”.
Victoria Price, o prezentatoarea TV din Florida, SUA, a descoperit că suferă de cancer, în urma unui mail primit de la o telespectatoare fidelă, care urma să-i salveze viața.
În mail, femeia a sfătuit-o pe celebra prezentatoare TV să meargă la un doctor specialist și să-și facă un control al tiroidei. Totodată, aceasta i-a mărturisit că gâtul său arăta la fel, iar, în cazul dânsei, s-a dovedit a fi cancer.
„O telespectatoare mi-a scris pe mail luna trecută. Mi-a spus că a văzut o umflătură pe gât, care i-a adus aminte de a ei. S-a dovedit că la ea era vorba de cancer, la fel şi la mine. Tumoarea este în mijlocul tiroidei, apăsând pe aceasta. Doctorii mi-au spus că se extinde. Dacă nu aş fi primit e-mailul, nu mi-aş fi sunat niciodată medicul. Este înspăimântător. O să-i fiu mereu recunoscătoare telespectatoarei pentru că mi-a scris, o străină, care nu avea nicio obligaţie”, a scris Price pe rețelele de socializare.
Jurnalista americană a divulgat pe rețelele sale de socializare, mai exact, pe contul de Twitter, că și-a făcut biopsia, iar la numai o lună a primit și rezultatul, aflând că este diagnosticată cu cancer, așa cum preconizase telespectatoarea. Însă, în cazul lui Price, tumora are o formă de vindecare dintre cele mai rapide.
Pentru a-și extirpa glanda tiroidă afectată, prezentatoarea TV va fi supusă unei intervenții chirurgicale amănunțite.