În jurul orei 11:00 pe Strada Râului, din Craiova, a avut loc un grav accident rutier în zona Podului Bucovăţ. Trei pasageri din taxi au ajuns la spital după ce taxiul s-a răsturnat si a lovit zidul unui imobil din apropiere.
Potrivit surselor, un bărbat de 60 de ani, din Judeţul Olt, care conducea un autoturism pe Strada Bucovăţ nu s-a asigurat când a intrat în intersecţia cu Strada Râului şi a lovit un taxi care mergea regulamentar. În taxi se aflau trei persoane, care în urma impactului au ajuns la spital.
În urma accidentului au rezultat trei victime, toate fiind din taxi. Şoferul şi două tinere de 23, respectiv 27 de ani, din Craiova au fost transportaţi la spital.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
[ajax_load_more loading_style=”blue” post_type=”post” button_label=”Alte stiri”]